Fonetica

Cuvintele japoneze se compun din silabe scurte (numite more, singular moră) formate din o consoană urmată de o vocală, ca în exemplele Hiroshima hi-ro-shi-ma, Nagasaki na-ga-sa-ki.
La această regulă generală există cîteva excepții:

1. Uneori consoana poate lipsi, lăsînd vocala să formeze singură mora.
2. Rolul de consoană poate fi jucat de semivocalele y și w.
3. Consoana nazală n poate forma singură o moră, făra aportul unei vocale.
4. O altă moră aparte este stopul, care este o pauză de lungime egală cu o moră în care se pregătește pronunția consoanei următoare.
5. Între consoana și vocala unei more normale se poate intercala semivocala y.
6. Prin alungirea vocalei se poate obține o moră dublă.

Fiecare moră pronunțată durează aproximativ același interval de timp, ceea ce a adus limbii japoneze epitetul de limbă metronomică.

Sunetele

În limba japoneză există cinci vocale, foarte asemănătoare cu cele din limba română sau limba italiană. Acestea sînt (în ordine): a, i, u, e, o. Ele sînt practic identice cu echivalentele lor din limba română, mai puțin u, care este nerotunjit, undeva între î românesc și ü german.

Consoanele sînt și ele mai puțin numeroase decît cele din limba română. Inventarul lor se compune din: k, g, s, z, t, d, n, h, b, p, m, și r.
Trebuie făcute totuși următoarele observații:

• s urmat de i se pronunță aproximativ ca ș românesc ( shi ). Similar, succesiunea zi devine ji.
• t urmat de i se pronunță aproximativ ca primul sunet din cuvîntul românesc „cireșe” ( chi ). Similar, di devine ji cu o pronunție indiscernabilă de cazul lui ji provenit din zi.
• t urmat de u se pronunță aproximativ ca ț românesc din „țuică” ( tsu) . Similar, du devine zu.
• h urmat de u se apropie în pronunție de f (se va citi fu), dar rămîne undeva la mijloc.
• În mora ni sunetul n este ceva mai moale, asemănător cu ñ din spaniolă.
• Sunetul r din japoneză este undeva între r și l din română.
• Semivocalele y și w pot începe o moră, dar nu orice combinație este posibilă. Există trei more cu y, anume ya, yu și yo, și două more cu w: wa și wo (deși ultima se pronunță simplu o).
• Elementul nazal n reprezintă un caz aparte de consoană care singură poate juca rolul unei more. El nu poate apărea la începutul cuvîntului. Cînd este urmat de b, p sau m pronunția lui se schimbă în mod natural în m.
• Stopul (dublarea consonantică) se manifestă prin alungirea timpului de așteptare pînă la emisia consoanei următoare.

Accentul

Accentul în limba japoneză se manifestă prin schimbarea înălțimii sunetului de la o moră la alta. Accentul are numai un rol secundar, existînd puține situații în care schimbarea melodiei cuvîntului produce modificarea sensului. Dialectele japoneze prezintă diferențe mari în ceea ce privește tipul, poziția și amplitudinea accentului.

Pentru mai multe detalii Fonetica limbii japoneze

* informatii de pe Wikipedia